De cand m-am mutat in Bucuresti, am avut parte de tone de bulangii. Pe toate planurile. Soferi bulangii. Vecini bulangii. Administrator bulangiu. Etc.

1.
In primele mele luni de bucurestean, am stat in gazda, pana apartamentul mamei mele a fost gata. O luna a luat varuitul, reasamblarea mobilei, si transportul hainelor. O luna si multi nervi. Atunci am lucrat cu “o cunostinta” mai veche din capitala, care se ocupa de facut mobila (cica). Dupa 3 zile, 2 pereti ciobiti, 1 apometru spart, si 1/2 treaba nefacuta, nu a mai venit. Nu raspundea nici la telefon. Dupa o saptamana (m-)a sunat, sa imi zica una alta de parintii mei care sunt niste neseriosi ca nu ii dau toti banii. Respectiva suma (180RON) era stabilita pentru finalul lucrarii. Am incercat sa discut cu el sa alfu ce vrea, insa nu am avut cu cine (eram minor, he he he) si a trecut pe teoria ca el e “baiat de Bucuresti”. Pana la urma s-a rezolvat oarecum amiabil, insa tot cu casa neterminata am ramas cu injuraturi multe primite.

2.
Acum ni s-a ars o siguranta in casa, si exact cea care imi tinea mie serverul in picioare. Am sunat la Electrica, au venit 2 baieti (joi seara), mi-au zis ca revin duminica sa rezolve tot. S-a rezolvat frumos, insa au cerut un pret mai mare decat cel asteptat (cu 100RON mai mult, din ce stiam eu). M-a interesat sa imi porneasca serverul, asa ca nu am comentat.

Intrebarea esentiala: de ce naiba procedeaza unii asa? Este foarte logic ca a 2-a oara nu voi mai apela la ei. Si ca peste tot voi spune de rau. Logic, o politica de marketing nu este sa iti pastrezi clientii existenti? Nu, ca noi nu suntem in Dept. Marketing. Noi suntem in Romania.