La spital
Azi dimineata pe la 6 jumate m-a sunat un prieten, ca se simte rau, are dureri, etc, si sa vin sa il duc la spital,ca nu poate sa conduca. Ma spal rapid, ma imbrac, si o tai (am avut de traversat toata mamaia,dar stiam de aseara ca nu e nici un echipaj de politie, asa ca nu au fost probleme). Am ajuns la spital, am pierdut cam 30 minute pana s-a stabilit o procedura care trebuia sa fie urmata. Mergi la interne, mergi la analize de sange, raze x, iar la interne cu rezultatele, la tratament (o ora, o perfuzie), iar la interne, iar la analize de sange(o valoare in afara marjelor), iar la interne, iar la tratament. Atunci am plecat. Dupa 12.
Concluzia: spitalul din Constanta e cel mai jegos loc pe care l-am vazut un ultimii 5-10 ani. Am poze,dar e posibil sa nu am voie sa fotografiez acolo, asa ca nu le public. Cine e curios,sa intre la urgente sa vada:P
Concluzia 2: sistemul medical romanesc este departe de a fi pus la punct. Exemplu: pentru a dezinfecta targile, un baiat le stergea cu alcool sanitar. Este ceva, arata bunavointa, insa eu stiu ca pentru a scapa de tot ce poate fi periculos, sunt 3 pasi (mi-a povestit dentistul: 2 sunt cu substante, apoi al 3-lea pas este bagatul la 100grade). Deci ar fi nevoie de un Sorin Oprescu si aici, sa organizeze totul.
Concluzia 3: Toti cei care au cel mai mic accident / intrecere a limitei de viteza, ar trebui sa fie adusi la urgente,sa stea vreo 6 ore. Sau toti care dau de carnet, preventiv.
Eu m-am lecuit de pofta de viteza. In momentul cand a venit un baiat care nu mai misca, mi s-a facut rau. Cica ar fi fost un accident in Eforie. Mama baiatului se scurgea pe pereti, si a mai plans in fata spitalului vreo 3 ore dupa ce i-au spus ca fiul ei va scapa,ca nu are coloana rupta, si ca raspunde la impulsuri.
Deci de acum ma spal mai mult, mananc mai bine,si fac curse doar in San Andreas:)
Tags: constanta, kappacelu, spital
baghy
September 7th, 2008
foarte bine. nu stiam faza cu urgentele din Romania. Am fost aici de multe ori cu persoane apropiate. Te iau in primire la inceput si iti dau un cod care variaza in functie de ce te doare sau ce rani ai. codul rosu e cel mai nasol iar cel verde e cel mai bine. daca ai verde intra in fata ta cei cu galben sau cei cu rosu. ajuns acolo inauntru se ocupa ei de tot si nu te plimbi ca nebunu prin spital. Am fost la urgente si cand duceam pizza :))